Intensitatea transpiratiei la plante, Transpirație (plante)

Stomate și transpirație pe plante

Stomate și transpirație pe plante Solul, planta și atmosfera constituie un sistem continuu, în care solul oferă o ancoră mecanică plantelor, pe lângă stocarea intensitatea transpiratiei la plante href="http://ascorcraiova.ro/2219-cum-s-opreti-inflamaia-articulaiilor-din-brae.php">cum să oprești inflamația articulațiilor din brațe și a oxigenului pe care rădăcinile le absorb. Atmosfera constituie o sursă de cereri nelimitate de apă, iar planta este unitatea conductoare între sol și atmosferă, deoarece absoarbe apa din sol, apoi circulă prin xilem și, în cele din urmă, iese prin stomatele frunzelor.

Fluxul de apă sau transpirația are loc ca răspuns la un gradient de energie sau potențial care există între sol și atmosferă. Transpirația este forța motrice din spatele creșterii apei în plante. La nivelul frunzelor și ca răspuns la gradientul de potențial al apei dintre atmosferă și frunză, apa scapă din ele sub formă de abur prin stomate, scăzându-le potențialul de apă.

CÂTĂ APĂ PIERDE SOLUL prin transpiraţia plantelor?

Această reducere a potențialului apei frunzelor crește gradientul dintre frunză și sol, ceea ce determină un flux de apă din zona rădăcinii. Pe măsură ce disponibilitatea apei în sol scade potențialul matric și conductivitatea hidraulică a solului scadfluxul de apă către plantă este din ce în ce mai mic, ajungând într-un moment în care absorbția nu poate egala transpirația, producând un deficit de apă în planta, care induce o închidere stomatală. Pe de altă parte, excesul de apă din sol cauzează probleme de aerare, afectând metabolismul rădăcinii, care afectează și dezvoltarea culturii în general.

Prin urmare, este necesar să se mențină niveluri adecvate intensitatea transpiratiei la plante umiditate în sol pentru a satisface nevoile de transpirație ale plantelor și să nu provoace deficite sau excese de apă, care afectează creșterea și dezvoltarea acestora. Aplicarea cantităților de apă în concordanță cu cerințele plantelor și eficiența aplicării sistemului de irigare utilizat, permite economisirea apei și a energiei, controlul pierderii de nutrienți prin levigare și creșterea randamentelor și a calității producției.

Factorii care influenteaza transpiratia la plante

Acest fenomen poate avea loc în orice parte a plantei care este expusă aerului, dar frunzele sunt cele care îl realizează cu cea mai mare intensitate. Detaliu al unei stome de Iris germanica crin care prezintă celulele atașate și ostiolul. Transpirația stomacală este reglat de stomate, care se închid atunci când există un deficit de apă apreciabil în plantă și constituie cea mai importantă cale intensitatea transpiratiei la plante schimbul de gaze între mezofilă și atmosferă.

Micrografie electronică a unei stome de frunze Stellaria holostea care prezintă celulele stomatale vacuolate cu cloroplaste.

Numărul de stomate pe unitate de suprafață variază în funcție de specie și de condițiile de mediu în care se dezvoltă mustang cremă articulară și poate varia de la 50 la pe mm2. Există plante cu stomate doar pe partea superioară a frunzei: frunze epistomatice, ca unele acvatice hidrofite care au frunze plutitoare; intensitatea transpiratiei la plante au stomate pe ambele părți ale frunzelor: amfistomatic.

Cu intensitatea transpiratiei la plante acestea, există mai multe plante care au un număr mai mare de stomate pe partea inferioară: hipostomatice. Unitatea alcătuită dintr-un por și cele două celule ocluzive din jur se numește stoma. Aceste celule gardiene sau ocluzive sunt în contact cu celulele adiacente ale epidermei și, în multe cazuri, s-a constatat existența unor relații metabolice foarte strânse între celulele ocluzive și adiacente.

Stimele Dicot au celule ocluzive în formă de rinichi și distribuția lor în lamă este aleatorie. În monocotiledonate, în special în ierburi, ele sunt alungite și aproape paralele și sunt distribuite în lamina paralelă cu venele. Pe măsură ce turgorul celular crește, porii se deschid și la scădere se închide. Acest lucru este așa, datorită unei caracteristici speciale a anatomiei submicroscopice a pereților lor celulari. Microfibrilele de celuloză care alcătuiesc acest perete sunt organizate în jurul circumferinței celulelor gardiene, în formă de inel și care radiază dintr-un punct din centrul stomei.

Acest aranjament se numește micelație radială. Acest lucru este guvernat de principiul difuziei prin zone ecranate, care afirmă că viteza de difuzie este proporțională cu perimetrul și nu cu aria găurilor. Mecanismul de deschidere și închidere a porilor stomatali răspunde variațiilor anumitor intensitatea transpiratiei la plante de mediu și interni, în special lumină, concentrație de CO2, potențialul de apă al frunzei și temperatură.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA TRANSPIRATIA LA PLANTE

Plantele adaptate mediilor uscate xerofiteintensitatea transpiratiei la plante adesea stomate scufundate în epidermă sau grupate în cavități ale frunzelor, care uneori au o acoperire păroasă densă. Toți acești factori tind să scadă considerabil pierderile de apă.

Dimpotrivă, plantele care trăiesc în medii umede higrofite au adaptări precum: stomate ridicate, fire de păr și urgențe vii care favorizează transpirația. Transpirația are o periodicitate diurnă legată de condițiile meteorologice.

Transpirație (plante)

În general este scăzut noaptea, crescând rapid după răsăritul soarelui până la vârf dimineața târziu sau după-amiaza devreme și apoi scăzând treptat spre seară Transpirația unei plante sau frunze poate varia de la un moment la altul, din cauza efectelor factorilor de mediu care se modifică. Acești factori pot fi: radiația solară, umiditatea relativă, temperatura, disponibilitatea apei în sol, vântul. Principalele metode de măsurare a transpirației sunt: a Pierderea în greutate a unei plante într-un ghiveci: Se calculează cântărind o plantă și recipientul acesteia, sigilate corespunzător pentru a preveni evaporarea din sol, la intervale de timp convenabile.

Se poate folosi și un lisimetru, cu solul sigilat.

Pe o balanță sensibilă de torsiune, este posibil să se măsoare pierderea în greutate a unei frunze sau ramuri intensitatea transpiratiei la plante la intervale de minute. Dacă organul nu suferă stres de apă, metoda oferă o măsurare satisfăcătoare și rapidă, dar se fac erori grave dacă planta suferă de deficit de apă sau este măsurată pentru perioade mai lungi decât cele menționate. Vaporii de apă sunt colectați în tuburi care conțin pentoxid de fosfor sau clorură de calciu și cântărit.

Ca control, un aparat similar este utilizat numai în absența plantei. Suferă de obiecții grave, având în vedere artificialitatea sistemului care face schimbarea condițiilor experimentale. Se compune dintr-un rezervor de apă în care este introdusă o plantă sau o parte din acesta și un tub capilar de sticlă cu diametrul intern cunoscut, cuplat cu rezervorul.

O bulă de aer este introdusă în tub, iar viteza de mișcare a acesteia pe o scală servește ca indicator al intensității transpirației. Pentru a reduce eroarea, se recomandă utilizarea plantelor întregi, însă nu este o metodă foarte precisă. Metoda de măsurare cu un potometru.

Combaterea afidelor prin metode alternative

Se compune dintr-un contor de rezistență electrică portabil și un senzor de umiditate a cărui rezistență variază invers cu gradul de umiditate.

Pentru a măsura, senzorul este atașat intensitatea transpiratiei la plante foaie și timpul necesar pentru scăderea rezistenței dintre două valori pe o scală este măsurat cu un cronometru. Cu cât deschiderea stomatală este mai mare, cu atât schimbarea va fi mai rapidă pe măsură ce rezistența scade. Astfel se calculează rezistența stomatală și conductivitatea inversă a acesteiacunoscând temperatura frunzei măsurată de instrument și a aerului.

Porometru Mai sunt câteva metode, dar acestea sunt cele mai utilizate. În această lucrare practică intensitatea transpirației va fi determinată, prin metoda de slăbire sau gravimetrică.